:

Cântarea cântărilor 2

1

Eu sunt trandafirul din Saron şi crinul văilor.

2

Ca şi crinul printre spini, astfel este iubita mea printre fiice.

3

Ca şi mărul printre copacii pădurii, astfel este preaiubitul meu printre fii. M-am aşezat sub umbra lui cu mare desfătare şi rodul lui a fost dulce pentru cerul gurii mele.

4

El m-a adus la casa de ospăţ şi steagul lui peste mine a fost dragoste.

5

Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragoste.

6

Mâna lui stângă este sub capul meu şi mâna lui dreaptă mă îmbrăţişează.

7

Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi pe cerboaicele câmpului, nu stârniţi, nici nu treziţi iubirea mea, până când el doreşte.

8

Vocea preaiubitului meu! Iată, el vine sărind peste munţi, săltând peste dealuri.

9

Preaiubitul meu este ca o căprioară sau un tânăr căprior; iată, el stă în picioare în spatele zidului nostru, se uită la ferestre, arătându-se printre zăbrele.

10

Preaiubitul meu a vorbit şi mi-a spus: Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea şi vino departe.

11

Căci, iată, iarna a trecut, ploaia s-a terminat şi s-a dus;

12

Florile se arată pe pământ; timpul cântării păsărilor a venit şi vocea turturicii se aude pe pământul nostru;

13

Smochinul îşi dă smochinele verzi şi viile în floare dau un miros bun. Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino departe.

14

Porumbiţa mea, ce stai în crăpăturile stâncii, în ascunzătorile treptelor, lasă-mă să îţi văd înfăţişarea, lasă-mă să îţi aud vocea; căci vocea ta este dulce şi înfăţişarea ta este frumoasă.

15

Prindeţi-ne vulpile, vulpile mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.

16

Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui; el paşte printre crini.

17

Până când ziua se revarsă şi umbrele fug, întoarce-te preaiubitul meu şi fii ca o căprioară sau un căprior tânăr peste munţii Beterului.

Link: